1. Confrerii carpatice. Ceata de feciori

Străduindu-se, aşa cum însuşi arată în Argument, să contribuie „la o mai justă şi mai bună înţelegere a specificului nostru cultural, la elucidarea unor probleme legate de obârşia şi continuitatea noastră etnică, la conturarea, cu mai multă pregnanţă, a elementelor ce definesc originalitatea comunităţii tradiţionale româneşti“, Ilie Moise dă în Confrerii carpatice. Ceata de feciori o sinteză puternic închegată şi bogat documentată, care poate „releva caracterul unitar al obiceiului în întreg spaţiul românesc, rolul acestuia în conturarea fiinţei noastre sociale şi spirituale“, aşa cum autorul şi-a propus.

Bun cunoscător al tradiţiilor şi obiceiurilor, al demersurilor etnologice anterioare, Ilie Moise dă o circumscriere perfectă fenomenului, dovedind o fină pătrundere de analist în extragerea semnificaţiilor şi în punctarea motivărilor pentru viaţa socială: „Cu o perioadă activă în preajma sărbătorilor solstiţiale (6 decembrie – 7 ianuarie), când subordonează întreaga viaţă spirituală a localităţii, ceata de feciori îşi prelungeşte, de fapt, activitatea pe anul întreg, având obligaţia menţinerii treze a unui comportament tradiţional şi a bunei înţelegeri între tineri, între feciori şi fetele de măritat, între confrerie şi comunitate, constituindu-se într-o veritabilă instituţie tradiţională românească.“

Meticulozitatea argumentării dă studiului şi valoare istoriografică, autorul aducând în sprijinul afirmaţiilor sale nume notorii: „unul dintre primii noştri etnologi, Dimitrie Cantemir, intuia perfect vechimea şi originea „păgână“ a obiceiurilor româneşti peste care s-au suprapus, fără să le desfiinţeze, cele creştine. Dincolo de semnalarea câtorva obiceiuri – colindatul, turca, căluşarii ş.a. practicate îndeobşte de cetele de feciori, meritul lui Cantemir constă în încercarea de a căuta originea acestora, în primul rând, în obiceiurile străvechi ale pământului (daci, sciţi).“

Meritul lui Ilie Moise este de a cuprinde obiceiul cetei de feciori în manifestarea sa pe întreg pământul românesc, ceea ce, dincolo de stabilirea unor diferenţe zonale, (cum este, de exemplu, distingerea a trei tipuri de cete: transilvan , moldovean, muntean), dă o percepere unitară, de ansamblu, a fenomenului, întregind documentarea pe teren cu o bogată bibliografie, Ilie Moise dă o lucrare de referinţă în domeniu, şi, mai mult, un model de sinteză etnologică, de dăruire şi acribie profesională.

ELISABETA BOGĂŢAN

Anunțuri