După apariţia romanului „Confesiunile unui gardian“, bine primit de critica literară, despre care Alex Ştefănescu spunea că „este un document zguduitor despre lumea închisorilor din România comunistă“, iată că loan Chertiţie vine în întimpinarea citito­rilor săi cu un nou roman „Lordul Baltag“, Editura „Risoprint“, care îmi aminteşte de unele scrieri, măcar tangenţial, ale lui Jack London.
Autorul are predilecţia de a observa realitatea, ca formă a sce­nariului, unde imaginarul are rolul de încarnare a naraţiunii. Structurat în zece povestiri, care se interferează, se completează şi menţin subiectul la flacăra vie a conflictului despre întâmplările unui câine, pe nume Baltag, şi ale dresorului său , sergentul major Titi Cojocaru, din cadrul vestitei Şcoli de Dresaj din Dumbrava Sibiului. Titlurile capitolelor sunt aproape povestiri de sine stătătoare: „Un drum nou, o poartă deschisă“; „Flagrant delict sentimental“; „Scara de mătase a dragostei“; „Actor în filmul vieţii“; „Răni şi feri­ciri“; „Zeul câinelui e omul“; „Rochia de mireasă, rochia de doliu“; „Mistreţii roşii“; „Care-i om şi care-i câine?“ şi „Va veni şi vremea răzbunării“. Ele creează o per­cepţie fabulos-poetică, în ton melancolic. Cele două personaje principale, Titi şi câinele Baltag, bine dresat, participă la multiple acţiuni specifice muncii  de cercetare şi descoperire a infractorilor, nu lipsite de peripeţii dramatice. Câinele este văzut de autor ca un bun tovarăş al omului, nu numai al subofiţerului Titi Cojocaru, participând împreună la multe şi dificile acţiuni în diferite locuri : Munţii Cibinului, Sibiu, Slatina, Tălmaciu, Bucureşti, Baia Mare şi altele.

Maturitatea povestirilor  care compun romanul  nu lasă să se întrevadă nici un semn al tatonării; conflictele, întâmplările, uneori anecdotice, trimiterile la lecturi din Topârceanu, Minulescu, Drumeş, la cunoştinţe muzicale etc. completează paleta spiritului de observaţie şi analitic al lui loan Chertiţie. Naraţiunea – şi tehnica ei – este directă, fără artificiile încâlcite ale postmodemismului (cu travestiri naratoriale şi naiv ironice), proza­torul are talentul de a ridica ştacheta umanizării lui Baltag până la nivelul credibilului, încât acui­tatea observaţiei pare, nu o dată, un mijloc de a plonja în intimitatea misterioasă a realităţii şi a psihologiei  câinelui. Acesta face „corp comun“ cu Titi Cojocaru. Valoarea  întâi de toate consta în familiaritatea tonului şi în naturaleţea relatării,  instinctul de prozator produce în text iluminări. Moderaţia unghiului sub care e relatată naraţi­unea, alimentată îndeaproape de candoarea bărbătească fată de câine, tovarăşi de luptă, dă încă o măsură exactă despre tipologia protagoniştilor, despre natura atmos­ferei în care se derulează scenariul: înfruntări, întâlniri prieteneşti,  întâlniri romantice, tulburări surde.
Psihologia , prin efectul produs asupra cititorului, analiza subtilă a comporta­mentului  sunt tot atâtea elemente care compun plasma textu­lui.
Suferinţele fizice ale câinelui se împletesc osmotic cu suferinţele psi­hice ale omului, tovarăşul său.Prozatorul, preocupat să ridice voalul subţire de pe chipul acestui univers puţin cunoscut, ne face să descoperim o nouă mitologie, în centrul căruia se află Baltag şi stăpânul său. Mediul „profesional” e semnul unei lumi ce trebuie cunoscută, o  lume cu prietenii oamenilor, câinii, care-şi consumă existenţa pentru a insoti, a ajuta si a povatui pe om .

In fina diagramă a stării de metamor­foză a povestirilor ce compun romanul lui loan Chertiţie avem imaginea unei lumi  care-şi reven­dică existenţa din ataşamentul câinelui faţă de om, şi invers; din încleştarea dintre bine şi rău, în registrul firesc al vieţii; cu exas­perări, căutări, crize, traume, iubire şi prietenie, dar care lasă în urma ei flacăra puternică a dragostei de viată.

ALEXANDRU FLORIN ŢENE

Anunțuri