„Vanghea Mihanj Steryu este o poetă pentru care omul nu-şi poate justifica existenţa decât prin iertarea celor înrobiţi întunericului şi convertirea lor la puritatea sentimentului celest al iubirii de om“. (Mircea Cotârtă).

În nota editoriului Mihail I. Vlad aflăm că doamna Vanghea este o luptătoare pentru cauza aromânilor din Macedonia. (Trăieşte la Skopje) M-am bucurat întâlnind-o într-o zi de noiembrie la Târgovişte, ocazie cu care mi-a oferit acest volum – ochiul sufletului – în care am descoperit o voce caldă şi limpede, înscrisă adânc î’n poemele sale, o voce autentică, mereu frământată, neliniştită, preocupată de problemele existenţei şi, implicit, ale creaţiei poetice şi picturale (este şi o cunoscuta pictoriţă), atentă la gravele seisme ale fiinţei, căpătând tonalităţi din ce în ce mai profunde şi mai semnificative. O voce, cum spuneam, care stăruie ca un ecou în propriile noastre frământări lăuntrice.

„Îmi cântă din spate tăcerea!/ Plină de chef,/ Cu unghiile înfipte în trup,/ Spintecându-mi iubirea în fâşii./ Apoi râdea de mine./Relua jocul şi mă îngrozea:/ la-ţi semne pentru sfârşit/ la-ţi zorile de piatră/ Si dorul fără vindecare/ Şi rămâi cu bine!/ Aşa îmi spunea plină de sarcasm…/ Eu, desfigurată si obosită,/ Adormeam în braţele vânturilor pe stradă./ Şi iar tăcerea cânta/ Tot din spatele trupului,/ însă cu un hohot demonic./ Atunci m-am hotărât să o primesc./ M-a învins slăbiciunea./ Am plecat şi eu cu Tăcerea“. (pag. 21).

De astfel, sensibilitatea şi fantezia autoarei creează, în permanenţă, o zonă fierbinte de insolit şi de fantastic, un spaţiu de vrajă şi de vis. Paradigma tăcerii este la poeta Vanghea obsesivă: „Acolo unde sfârşeşte bucuria dragostei începe împărăţia tăcerii“ – spune, aforistic poeta. O discretă candoare şi, totodată, un reţinut suflu romantic prezidează modalitatea intimă a spunerii lirice, unde versurile au modulaţii, accente de mireasmă spirituală. Vreau să-l felicit şi pe domnul Toma Enache pentru transpunerea fidelă a acestor poeme în limba română. De aceea, putem spune că, privită cu sufletul, această poezie, care „vede ea însăşi cu sufletul“ vom constata că poeta macedoniană Vanghea Mihanj Steryu posedă un fundamental echilibru interior, ceea ce nu înseamnă deloc că e scutită de înclinaţia spre interogare. Echilibrul, aici, corespunde unui cântar lăuntric, mereu sensibil, gata să vibreze la cele mai subtile solicitări.

„Ca nimeni şi ca nimic nu sunt mai mult!/ Am devenit taine./ Apolonul meu/ Cu nava de pe urmă a Piraţilor/ Dispare…/ S-a făcut general al neîncrederii/ Şi stând pe pirostria Piraţilor/ Povestea despre iubirea pentru/ O Caramană frumoasă bizantină/ Şi vorbea râzând./ Eu îl priveam în visul nostalgiei/ Şi l-am imaginat în cântecul de’dragoste al imoralului“. (Nostalgii).

VICTOR STEROM

Anunțuri