Angoasanta însingurare a omului şi scriitorului Ion D. Sîrbu, responsabil şi angajat în lume şi, totuşi, separat de sine prin întreaga densitate a lumi, iată esenţa cărţii „Scrisori despre Gary“, de Dumitru Velea, Editura Fundaţiei Culturale „Ion D. Sîrbu“, Petroşani, 2005, carte ce completează seria de lucrări dedicate fiului Petrilei de exegetul Velea.

Cartea, ce se deschide cu un studiu introduc­tiv, „Ion D. Sîrbu – un Iov al epocii comuniste“, este structurată în trei capitole: I – „Scrisori din timpul vieţii lui Gary“; ll –„lntermezzo“ şi III – „Scrisori după moartea lui Gary“, studii care reuşesc să reconstruiască fiinţa, dar mai ales „fulgerul globu­lar“ al ideilor lui l. D. Sîrbu printr-un freamăt de sentimente, dar în special printr-o încărcătură bio­bibliografică completă. Astfel, literatura lui Gary (poreclă obţinută de I.D.Sîrbu pe când era elev, datorită unei întâmplări; după ieşirea de la ora de limba greacă, unde învăţaseră cuvântul gary (găină), salvând de la ştrangulare o găină din gar­dul şcolii, colegii îl „blagoslovesc“ cu acest „nume“) este centrată pe tema libertăţii şi dem­nităţii omului, dar această literatură –aparent dominată de structuri etice, axiologice, ceea ce îl face pe Dimitru VELEA să vorbească despre „problema morală“ la Sîrbu – transcende, de fapt, orice morală şi nu substituie o etică proprie celor­lalte morale, deoarece nivelul din care reflectează filosoful-scriitor nu este acela al valorilor, ci acela al absenţei libertăţii, „prin luciditate“.

În studiul introductiv, autorul cărţii „luminează“ câteva determinate, ce răzbat din opera lui Gary: „mărturia continuă“; „memoria asupra uitării“; „sal­varea omului“; „dimensiunea estetică“; „limba ca-entitate transcendentală“, fapt ce mă face să su­bliniez că nu se poate nimeni percepe ep sine, fiindcă semenul însuşi nu poate fi un obiect ca atare, ci un quasi-obiect. O astfel de înţelegere a imaginii i se subordonează teatrul lui l.D. Sîrbu, deoarece „teatru este imagine“, dar nu imagine a formei sau a corpului, a condiţiei sociale, ci imagine a actului. „Despre curbura dramatică“ a autorului piesei „Arca Bunei Speranţe“, Dumitru Velea pre­cizează că I.D. Sîrbu se situează „în plin simbol“, canalizând acţiunea spre un spaţiu opus celui mitic. Faptul că aproape majoritatea articolelor şi studiilor publicate în această carte, structurate în subcapitole, au văzut lumina tiparului în timpul vieţii lui I.D. Sîrbu, în timp ce critici ca Nicolae Maholescu, Eugen Simion şi alţii, (care astăzi nu mai contenesc să ridice pe piedestal opera celui care a cunoscut închisorile comuniste) nu suflau o vorbă de teamă să nu supere dictatura de tristă amintire, Dumitru Velea avea curajul să publice în presa vremii; („Steagul Roşu“ (1988), „România literară“ (1989), „SLAST“ (1989), „Vatra“ etc.) studii ample despre autorul romanului „Dansul ursului“. Prietenia dintre cei doi scriitori Ion D. Sîrbu şi D. Velea a stat în atenţia odioasei instituţii de teroare, „Securitatea“, care, într-un raport datat 15 iunie 1985 (vezi: „Cartea albă a Securităţii“), nota: II. Dosarul de urmărire informativă Scriitorul a fost deschis la 5 decembrie 1984 asupra numitului Velea Dumitru, secretar literar la Teatrul de stat Valea Jiului din Petroşani şi membru al cenaclului Panait Istrati din localitate. La baza deschiderii au stat informaţii din care rezultă că întreţine relaţii suspecte cu cetăţeni străini, are preocupări lite­rare de natură ostilă şi relaţii cu persoane din ţară aflate în atenţia organelor noastre. Este, de asemenea, cunoscut cu comentarii tendenţioase a adresa unor realităţi social-politice din ţara noastră. Cazul este în curs de documentare, la Securitatea Municipiului Petroşani“. Poetul Dumitru Velea era un admirator al romancierului şi dramaturgului Ion D. Sîrbu (…).

Autorul abordează din unghiul investigaţiei concentrice polivalenţa creaţiei lui I.D. Sîrbu ca: publicist, dramaturg,’critic de artă, romancier, eseist şi filosof, încercând să descopere filonul destinului în contextul scrierilor acestuia, ca soluţie obiectivă a contradicţiilor sale. Inclusiv importanţa esteticului, întrucât pentru ei „esteti­cul fiind, – ca în tradiţia Platon-Kant, o treaptă a cunoaşterii, dezvăluindu-i autonomia firavă din lumea’modernă, bufonul devenind reprezentan­tul libertăţii şi lucidităţii“.

Paginile velesiene ne conduc către un I.D. Sîrbu, în ochii căruia, reducţionismul era echiva­lentul unui determinismul urcării ordinii materi­ală în ordinea culturală. În acest context, cele 17 piese de teatru pe care Ie-a scris sunt expresia a ceea ce înseamnă teatrul „cuvântul viu rostit de oameni vii, către un public viu“. „O stâncă dra­matică în apele învolburate şi înroşite ale istoriei este creaţia lui Ion D. Sîrbu.’De tăria pietrei este morala pe care se edifică opera sa“. Omul, ca personaj în dramaturgia şi romanele lui I.D. Sîrbu se defineşte prin proiectul său, el se depăşeşte în permanenţă, el dezvăluie situaţia sa tran-scendând-o, spre a se obiecta prin acţiune. Într-adevăr, permanenta producere de sine însuşi, prin praxis, este structura proprie omului. Existenţa lui este, în optica autorului „Bieţii comedianţi“ (1985), un dezechilibru permanent la capătul căruia se află o speranţă, o smulgere de sine, elan către, proiect prin câmpul posibilelor, alegere, libertate. În acest context, „teatrul se deschide retratalizării, fie ea şi cu sens inversat de antiteatru. Revelaţia este în formă. I.D. Sîrbu se apleacă asupra fondulur.

„Trei contraforţi“ scrie Velea în „Cu degetul pe rană“ susţin „cultura lui Ion D. Sîrbu, vizibili din titlurile lucrărilor“. Despre o dialectică a lucidităţii (1944); De la arhetipurile lui C.G. Jung la cate­goriile abisale ale lui Lucian Blaga (1945); şi Funcţia epistemologică a metaforei (1947), la care Dumitru Velea scrie că mai este „dramatica experienţă de viaţă, revelatoare asupra filasofiei istoriei. Luciditate, arhetipuri şi categorii abisale, metaforă şi istorie“.

Nu pot să închei aceste rânduri înainte de a sublinia faptul că ceea ce face Dumitru Velea pentru I.D. Sîrbu este echivalent cu acribia şi interpretările de neegalat ale lui Perpessiciu’s pentru Eminescu. Prin Editura Fundaţiei Culturale „Ion D. Sîrbu“, scriitorul din Petroşani a publicat aproape întreaga operă a lui Gary şi ţine mereu flacăra aprinsă a memoriei pentru prietenul său „care l-a consiliat literar şi, în măsura posibilităţilor sale, l-a sprijinit şi în viaţa de zi cu zi“.

„Scrisori despre Gary“ de Dumitru Velea este o carte cu deschidere, asupra umanismului de necontestat al întregii creaţii a lui I.D. Sîrbu, care nu neagă, ci chiar promovează dependenţa fiecăruia de semenul nostru, dar se încăpăţânează să spere că această dependenţă este o „dependenţă liberă“, în care individul, aflat sub constrângerea supra reală a moralei, face totuşi, în acţiunea efectivă o alegere liberă. Acesta este gândul de o viaţă al unui om şi al operei sale răsfrânte în cartea „Scrisori despre Gary“, semnată de prietenul său, Dumitru Velea.

AL. FLORIN ŢENE

Anunțuri