Ed. „Printeuro“, Ploieşti, 2006, prefaţă de Nicolae Oprea

„Hierofania lui Ioan Vintilă Fintiş surprinde prin amestecul deconcertant de simboluri biblice şi laice într-un discurs transparent, alcătuit dintr-o înlănţuire omogenă de poeme.“ (Nicolae Oprea).

Cu un plus de acurateţe stilistică, această călătorie iniţiatică întru cunoaştere sacră, hierofania, în sensul ontologic şi circumstanţial, se încarcă atât de paradigma integratorului, cât şi de singurătatea biblică a psalmistului, prin imaginaţie lexicală.

„Prin contopire El devine esenţă./ Nu are faţa desăvârşită/ Nu are unicul corp/ dar pătrunde nevăzut/ prin cele patru bariere./ De dincolo de ziduri transmite veşnic mesaje./ Circumvoluţiuni dintr-o memorie de piatră./ Integratorul pluteşte între două dungi de lumină/ Umbra lui fecundează Pământul.“ (pag. 18). Aceste inefabile stări şi fenomene punctează miracolul vieţii din cartea ce-mi aminteşte de un mare poet – dispărut prematur, pe nume: Daniel Turcea. Din derularea ceremonioasă, invocatoare şi transmo-dernistă a emoţiilor atitudinale şi reflexive, poetul Ioan Vintilă Fintiş (născut la 6 iulie 1954) reţine sentimentul celebrării plin de o tulburătoare savoare poetică. Altfel spus, se simte aptitudinea de a lăsa să se întrevadă în toată vioiciunea şi supleţea ei o sensibilitate distinctă şi o virtuozitate concludentă şi relevantă.

„Toată viaţa/ am căutat un munte de linişte./ Ceva copleşitor,/ ca o mare divină/ care fără tumult,/ să mă cuprindă/ în sine./ M-am cercetat./ Puzderia de laşităţi/ care uneori mă cuprinde,/ Tot mai mult/ mă îndepărtează/ de Tine…“ (pag. 21).

Se încheagă vădit – poem cu poem – veritabile comuniuni ale firii omeneşti cu macrocosmosul şi armoniile lui, unde elanul spre puritate, cunoaştere şi sentimentul plenitudinii se „conjugă“ cu atâtea alte stări şi propensiuni ontologice, spirituale, pe un ton elegiac, structural poetului Fintiş, tulburat de ideea ireversibilităţii timpului, de gândul inevitabilei extincţii dincolo de neatins, de o fascinaţie a idealităţii.

„Doamne, fiece zi este un Ghetsemani!/ Veşnic un vânzător – / Pretutindeni/ Lepădătorul./ Cuvântul mincinos/ şi lacrima linguşitorului./ O, simt îngerească, mustrarea Ta!/ Sunt asemeni necuvântătoarei,/ aidoma zborului său/ pe aerul negru/ şi mlăştinos./ Nimic nu se mai deschide, vai/

Nici un verb nu se mai lasă/ răzuit!/ Goluri de ceaţă îşi devorează/ propriile ţărmuri/ iar în adânc/ se prelinge/ spaima de oţel/ a măştilor./ Lumina este încătuşată în văl./ Integratorul tace./ Ochii lui sunt stinşi./ Timpul zace în inima sa de frig.“ (Capela ochiului).

VICTOR STEROM

Anunțuri