Nu s-a remarcat, precumpănind, ca să zic aşa, în comentarii, mai întâi jocul ideistic, reinterpretarea în concept a metaforelor – o sarcină şi ea neţărmurită a criticii – că poezia lui Nicolae Băciuţ (vezi Poemul Phoenix, Editura Dacia XXI, Cluj Napoca, 2011) are, în primul rând, un son, un timbru propriu foarte personale: literele, imaginile sunt aşezate, ca în muzică, pe o partiţie originală, scoţând la lectură o vibraţie particulară, un cântec, o glăsuire distinctă; cum se spune astăzi, o marcă, un brand. >>>>

Anunțuri