V-aţi întrebat vreodată, cât ceresc şi cât pământesc se află în Universul de la Răsăritul Cuvântului? Ei bine, poeta de faţă susţine, cu argumente forte, că locuieşte pe cupola Universului şi casa ei are o singură fereastră la Răsărit. Că poeţii călătoresc adesea cu închipuirea printre aştri, cu capul printre nori, cu privirea la blânda Selene, e adevărat, de când poezia e Poezie. Adică din totodeauna.  Dar că ai locuinţa pe cupola Universului, asta, e drept, nu s-a dovedit. Până una-alta, trebuie s-o credem pe cuvânt. În ultima cameră unde locuieşte, de cele mai multe ori se întâlneşte în taină cu Dumnezeu. Nici mai mult, nici mai puţin. Ei doi stau la un plăcut colocviu. În virtutea acestei intimităţi cu divinitatea, chiar şi razele îi pictează pe buze “zâmbete persuasive”, îndemnând-o să iasă din carapace, adică din camera de taină, pentru că, în stânga sau în dreapta, încă nu se ştie precis, va întâlni un stâlp cu o potcoavă în vârf. Se ştie că potcoava este simbolul norocului, al şansei, şi dacă o mai arunci şi peste umăr, sigur va înflori un pom pe locul căderii. >>>>

Anunțuri