Deşi nu o cunosc pe doamna Speranţa Miron de multă vreme, m-am declarat din prima clipă un admirator înflăcărat al domniei sale. M-au “izbit” în ureche (pentru că am vorbit mai întâi la telefon) o muzică sfioasă, dar plină de putere, vibraţiile persane ale unui suflet, care zâmbeşte chiar şi atunci când timpul picură sare peste rănile deschise, chiar şi atunci când un ochi plânge şi unul râde. Iremediabil cucerit de tonalitatea unei astfel de voci, am purces în vasta bibliotecă a prietenului meu – poetul Ionel Marin şi am primit o carte de-a Speranţei. Este o carte al cărei titlu m-a surprins plăcut, intitulată simbolic: “Unicul sens”. >>>>

Anunțuri