„În puşcărie, nici ordinele, nici rugăminţile nu se comentează” (p. 274), declară doctorul Alexandru Maier, aparent resemnat la finele volumului Am fost medic la Gherla[1], republicat la Editura Vremea din Cluj-Napoca în anul 2009, în urma unei discuţii pe care o va purta cu unul din cititorii doritori de a cunoaşte ceea ce fusese în mod voit muşamalizat de servilii regimului din perioada 1956-1964.

O carte mărturisire, ce se menţine într-un spaţiu de puternice sfâşieri lăuntrice, spaţiu ce şi-l cultivă nu doar cu o vizibilă îndărătnicie de a consemna adevărul acelor vremi, ci şi cu toată responsabilitatea de a nu omite, de a nu fi părtinitor. Autoîndatorat faţă de mama sa, „fiinţa pe care am iubit-o cel mai mult în viaţă”, faţă de sora mai mică, rămasă acasă la vârsta de 12 ani, faţă de tinerii care nu au altcumva cum să cunoască ororile puşcăriilor comuniste decât din memorialistica aflată pe rafturile unei biblioteci. >>>>


[1] Prima apariţie editorială: Alexandru MAIER, Am fost medic la Gherla. Dreptul la adevăr, Târgu-Mureş, Ed. Mentor, 1998.

Anunțuri