Deşi au trecut trei ani de la apariţia volumului, abia azi am avut şansa să-l citesc şi, recunosc, astfel am beneficiat de un extraordinar exerciţiu de logică, experienţă nesperată într-un spaţiu lingvistic mai puţin bătătorit fie şi numai de către cei care slujesc în numele Cuvântului, a Comunicaţiei în general şi în particular când vine vorba despre vocaţia care, atunci când există, nu are nici început , nici sfârşit.

Petre Rău are meritul de-a ne aşeza dinaintea oglinzii unei lumi care cuvântă prin toate dimensiunile sale şi, dacă prefaţatorul cărţii, Paul Sân-Petru, îl numeşte “un renascentist modern” – eu cred că prin complexitatea personalităţii sale intelectuale, Petre Rău se detaşează de plutonul căutătorilor de conexiuni care fac din lumea reală un loc în care fiinţele şi lucrurile se înlănţuie, trăind într-o solidaritate inexplicabilă, dar care transpare prin logosul evident, sau, şi mai pregnant, prin cel intuit. >>>>

Anunțuri