Când drumul tău capătă sens în viaţă, când dăruieşti din lumina ta altora spre a primi soare întru cunoaşterea identităţii, când te simţi parte integrantă din izvoarele şi dealurile natale, eşti un om fericit. Dascăli de un mare rafinament intelectual, Ion C. Hiru şi George Baciu aduc „Un arc peste timp”, crâmpeie monografice ale localităţii Domneşti.

Lucrarea de 700 de pagini, apărută în condiţii grafice de excepţie la Editura Alfa, este un strigăt al recuperării valorilor, un abecedar de suflet al istoriei de veacuri a satului adăpat din apa vie a Râului Doamnei.

Tomul aduce în atenţia întregii ţări personalităţi marcante ale acestor plaiuri, autorii aplecându-se cu pioşenie în faţa sensibilităţii şi nobleţei inimilor calde ce bat odată cu pulsul gliei străbune a Basarabilor. Cu dragoste fără margini pentru meleagurile natale, autorii au şters praful de pe arhivele neamului redând istoria generaţiei actuale. >>>>

Anunțuri