Ce dovadă mai mare de înalt patriotism ar fi, decât aceea ce a-ţi cânta ţara şi neamul în care ai deschis prima oară ochii spre lume? Primii tăi paşi au călcat desculţişori  ţărâna care nu înţeapă nicicum tălpile celor care o iubesc cu sfinţenie!

Ţinutul Almăjului, mirific, născător de legende şi oameni adevăraţi, bravi şi dârzi, se bucură de sute de veacuri de recunoaşterea unanimă a localnicilor, dar şi a celor din alte zone, ba chiar din lume, aşa cum ne-a obişnuit străvechea zicere populară românească: „Banatu-i fruncea” – pe cât de neaoşă, pe atât de adevărată. Observa cineva cu mare bun simţ, că  bănăţenii acestui colţ de lume au o mândrie unică în felul ei, pentru faptul că s-ar fi născut pe aceste meleaguri şi că nu-şi fac niciodată de ruşine rădăcinile, declarându-şi, cu o demnitate rar întâlnită, apartenenţa la arealul lor. Este emblema lor, picătura de românitate pe care o poartă ca pe o siglă, prinsă direct de inimă. >>>>

Anunțuri