Când filosoful şi „baronul“ Mihai Dragomir de Ghiroda mi-a prezentat satu-i natal, Giurgeni-Ialomiţa, prin iulie 1986, şi pe d-l Emil Chiriţă (n. 21 decembrie 1941), directorul Şcolii Generale şi al Căminului Cultural din localitate, nu mi-a spus că am în faţă şi un poet autentic al Câmpiei Dunării de Jos, aşa cum mi se înfăţişează peste mai bine de două decenii, în toamna lui 2009, prin volumul Rigori şi zboruri*, volum însoţit de prefaţa Un act important de restituţie literară, semnată de Valeriu Gorunescu, din care ne îngădu-im a-i „extrage“ aici „grăitorul“ portret: «Poetul Emil Chiriţă este una dintre acele personalităţi cu care Dumnezeu […] a fost generos, înzestrându-l din belşug cu o inteligenţă scăpărătoare, o intuiţie fericită a valorilor, talent literar şi un ascuţit spirit organizatoric. […] Animator în mai multe domenii de activitate, promotor al noului şi al performanţei şi în sectoare de unde i s-a părut că nu poate lipsi, n-a uitat nici o clipă că are în inimă naiul lui Pan şi harfa lui Orfeu. A scris mereu, de-a lungul unor ani ce nu i-au adus gloria imediată, dar i-au oferit răgazul elaborării în linişte a unei opere bine structurată, de limpezime şi de profunzime estetică evidente.»; prefaţatorul ne mai spune că volumul de versuri Rigori şi zboruri de Emil Chiriţă este „dens“, „minuţios construit“ şi are «o transparenţă axiologică de cris-tal» (p. 9 sq.). >>>>

Anunțuri