septembrie 2010


Primul roman al lui Gheorghe Şoptirean , intitulat simptomatic, “Dorinţă împlinită“ , apărut la Editura ETA, 2009, este structurat în trei părţi şi “În loc de epilog”. Fiecare parte având  un număr variabil de capitole, în care autorul îşi dapănă amintirile în stil romanesc.Romanul încearcă, şi reuşeşte în parte, să se construiască asemeni unei fresce, policoloră, despre o parte a istoriei veacului trecut.Nu este de neglijat nici aspectele privind marea tragedie a românilor din Ardealul de Nord din septembrie 1940.

Firul narativ al cărţi urmăreşte viaţa copiilor lui Vasile Sălăgean, întors după patru ani  de pe front, rănit, şi al soţiei sale Veronica.

În următoarele capitole naraţiunea se desfăşoară prin povestirile bătrânului Vasile Sălăgean către nepotul său Tudor, băieţel născut într-o perioadă nefastă , în preajma declanşării marii conflagraţii  al celui de-al doilea război mondial. Interesante şi plastice sunt pasajele în care sunt descrise anotimpurile, ce se construiesc ca adevărate pastele. >>>>

Reclame

În cenuşiul anilor anterevoluţionari, când ziarele şi cele două ore de televiziune glorificau performanţele iluzorii ale socialismului „multilateral dezvoltat”, puţini scriitori şi-au păstrat cu adevărat luciditatea. Triumful era forma de exprimare şi elogiul nemăsurat ducea la saţietate. Valorile se confundau cu succesele măreţe ale industriei grele iar vizitele de lucru, interne sau externe, trebuiau să determine nelimitate entuziasme. Cu toate acestea, oamenii vorbeau în şoaptă iar tăcerea era o formă de apărare. Îndrăzneţii lansau bancuri şi asemenea supapă devenea antidotul pentru frica sau poate laşitatea generală. Constantin Munteanu, la Piatra Neamţ, continua, ca orice intelectual veritabil, să rămână lucid şi sceptic. Scria romane, scenarii de film şi piese de teatru. Era publicat după succesive execuţii ale cenzurii, dar tot rămânea ceva. Rămânea ceea ce românii înţelegeau la lectura printre rânduri din profilul şi nuanţele unor personaje confruntate zi de zi cu rigorile absurde ale vieţii.

Plasate mai întotdeauna în atmosfera marelui combinat chimic de la Valea Brânduşelor (gândit pe structura celui de la Săvineşti, unde autorul însuşi muncea zi de zi ca fizician), conflictele directe sau doar mocnite contraziceau flagrant declaraţiile triumfaliste ale puternicilor zilei. >>>>

La cei 60 de ani ai săi, maestrul Gheorghe Andrei NEAGU este una din personalităţile proeminente ale vieţii culturale, literare şi spirituale vrâncene. În ultimii 20 de ani, el s-a remarcat nu numai prin ctitoriile sale în domeniul mass-media, ci şi prin numeroase volume literare publicate. Cu deosebire în ultima vreme, Gheorghe Andrei NEAGU  a reuşit ca, aproape an de an, să adauge creaţiei sale literare noi volume, diferite tematic şi ca gen literar, dar care au un numitor comun: sensul pasiunii evidente a autorului pentru cuvântul scris şi, totodată, al dorinţei de a exprima trăiri şi sentimente profunde şi autentice.

Tot în ultimul deceniu, în calitate de fondator şi director al publicaţiei „Oglinda literară”, poetul şi scriitorul Gheorghe Andrei NEAGU a contribuit decisiv la renaşterea vieţii culturale şi literare vrâncene. Număr de număr, publicaţia, deschisă, deopotrivă, scriitorilor vrânceni şi moldoveni, dar şi celor din ţară şi de peste hotare, subliniază nivelul elevat al scriiturii, dar şi înscrierea publicaţiei în dezbaterea marilor teme ale actualităţii cultural-spirituale româneşti fierbinţi. >>>>

Volumul poetului Marcel Turcu apare la editura timisoreană Mirton în 2010, cu trei versiuni: în română, germană – traducerea aparţine lui Andrei Pogany (cu referiri la dificultăţi şi suprarealism), şi în franceză, de Marius Turcu (fiu al poetului care afirmă în preambul, – „traduce”, şi nu „descifrează” textul patern).

Despre copertă – remarc chipul autorului redat în culori albastre, unghiuri „ascuţite” tăios, şi o privire autoritară de „şef suprem” al stărilor de spirit poetice ce îmbogăţesc afectiv textura lirică.

Din prefaţa la secţiunea germană, Dr. Peter Erli constată: „poeziile sunt… la fel de suprarealistice  ca şi ermetice… foarte fermecătoare. Cititorului i se prezintă lumea împrăştiată, simultan… i se permite să ia parte la încercările de a reasambla aceste fragmente – cu un deliciu edificator al formei lirice.” >>>>

Am ales să încep cea de-a treia parte a marginaliilor cu Romulus Guga, ştiind ce a însemnat această  personalitate  carismatică, pentru mişcarea culturală românească în general şi mureşeană, în special. Un mentor strălucit care a focalizat în jurul său oameni de spirit, prin revista “Vatra” şi prin întreaga operă lăsată moştenire.

Un scriitor, publicist şi dramaturg despre care s-a vorbit necontenit,  se mai vorbeşte şi se va mai vorbi încă.

Nicolae Băciuţ care este şi domnia sa un reprezentant al culturii mureşene şi continuator al spiritualităţii “Vetrei” ni-l face cunoscut prin această  “Istorie a literaturii române în interviuri”, prin revista “Vatra Veche” şi cu orice prilej, pentru a-i scoate în evidenţă valoarea şi meritele, a-l cinsti şi a-l aşeza pe locul care i se cuvine. Interviul a fost realizat în 1981 şi a fost publicat în “Echinox” nr.4/5 din 1081. >>>>

Străduinţa cărturarului Nicolae Băciuţ de a alcătui sui-generis, din bucăţele de sticlă colorată şi ingenios îmbinate,  o frescă-vitraliu a literaturii române contemporane, cu străfulgerări reflexive în opera clasicilor noştri, este mai mult decât lăudabilă. Este o performanţă foarte rar de atins pentru că implică un travaliu de zeci de ani, o capacitate de sinteză remarcabilă în ordonarea materialului şi, nu în ultimul rand, fler, intuiţie, har.

Criteriul de bază în selecţie este valoarea şi notorietatea unui autor şi nu cumetrismele, nepotismele ori cercul de prieteni. Din acest punct de vedere, ca şi din altele, desigur, Nicolae Băciuţ nu face rabat de la calitate şi de la propria conştiinţă. Nu trebuie scăpate din vedere, în acest sens, jertfele şi dăruirea totală unei vocaţii certe pe care autorul le-a pus în slujba oamenilor.  Trebuie evidenţiată, desigur, imensa bibliografie parcursă, practic, întreaga operă a tuturor celor intervievaţi,  articole din publicistica vremii precum şi reactualizarea informaţiilor până în zilele noastre. >>>>

Jurnalistica literară – dincolo de opera în sine a autorului, te face să intri în intimitatea persoanei autorului, să trăieşti crâmpeie din viaţa şi gândurile sale, din structura lui sufletască şi din mecanismele ontologice care-l definesc,  să-i dezvălui puţin din misterul care-l învăluie ca un halo de lumină. Şi mai înseamnă să ţi-l faci „aproape”, semen, să intri în comuniune cu el şi cu toate personajele lui, cu esenţa de spirit a firii lui fizice şi psihice.  Aceasta presupune, deopotrivă, încredere, deschidere, tact, discreţie totodată. Şi mai înseamnă, acel discernământ de a şti să-l abordezi ca să îi câştigi  toate acestea. Nu toţi jurnaliştii pot lua un interviu care să-l oglindească pe cel intervievat cu fidelitate. Şi aceasta este o ARTĂ. Se deprinde fără manuale, însă cu reguli deontologice bine fixate. >>>>

« Pagina anterioarăPagina următoare »