Cercetând cu atenţie structura scrierilor sale, definindu-i cu răbdare portretul psihologic, atunci când vorbim despre calitatea intelectuală a prof. dr. Adrian Botez, nu vom putea să nu-i atribuim coincidenţe spirituale regăsite în doxografiile filosofiei postaristotelice. Fără a expune aici ideologiile lui Agathinos, Speusip, Empedocle sau Sextus Empiricus, şi fără a analiza doctrinele filosofiei stoice, sceptice, sau epicuriene, remarcăm faptul că avem de-a face cu o personalitate în care s-a localizat şi vibrează, unda transcedentală a românului veritabil, naţionalist legat prin cordon ombilical de ţară, dar mai ales, cu un cărturar elitist. Constatările unui atât de pătrunzător exeget merită întreaga atenţie. Dându-şi seama de cauza accentuării decadenţei în cultură, periclitându-se astfel consistenţa spirituală a poporului român, Adrian Botez îşi asumă vigurozitatea atitudinii de demascare a planului premeditat, cu privire la intenţia de subculturalizare României.

Prin 1979, Eugen Jebeleanu îi dedica poetului grec Yannis Ritsos următoarele versuri: „Nu cred în poeţii care nu ştiu să sufere/ nu cred în poeţii care suferă doar pentru ei” (Credo)  Într-adevăr, prin intuiţia mijlocitoare a trăirii în lumea concretă, a zbuciumului care destramă sufletul, Adrian Botez ştie să sufere, şi nu doar pentru el, după cum vom vedea aplecându-ne asupra volumului de versuri semnat de domnia-sa, intitulat „Aici la-ntâlnirea tuturor câinilor” (Ed. Rafet, Râmnicu Sărat- 2009) >>>>

Anunțuri