Să ne imaginăm că moartea este administrată cu linguriţa. O linguriţă din ce în ce mai mică; cât un an, cât o lună, cât o zi, cât o oră, cât o secundă, până la a induce ideea absurdă că, de fapt, viaţa e o continuă moarte, că viaţa e moartea.

E un mod foarte comod de a vedea viaţa. Şi puţin comic. E ilar să vezi o moarte înfricoşătoare de numai câţiva centimetri sau de numai câteva secunde. Duci viaţa în derizoriu? Sau moartea?

Aceasta e ideea cărţii “Moartea noastră cea de toate zilele” a scriitorului Dumitru Augustin DOMAN, publicată anul trecut la editura “Timpul” din Iaşi.

“Îmbrăcată în uniformă mulată pe coapse, pe fese, pe labii, cu ochelari fumurii pe nas şi chipiu, stătea Moartea-şerif cu o ţâţă galben-roşcată în loc de insignă”, moartea devine oricum vrei s-o vezi. Imaginaţia aduce moartea.

Compusă, cum spune chiar autorul, din “fragmente iresponsabil de voioase despre o lume, zice-se, mai deloc veselă”, cartea ne aduce numeroase viziuni asupra eternei întreruperi a vieţii, către nu se ştie ce, către nu se ştie cum. E “ca o casă cât nouă ceruri” în spatele primului Adam, care, astfel, se sustrage de la uzualele munci agricole şi de la treburile gospodăreşti. Se face, cum ar veni, că moare. >>>>

Anunțuri