Unterengadin, cu minunata-i vale prin care curg apele Inn-ului, în aria căreia stau risipite localităţile: La Punt, Guarda, şi Ftan, unde casele sunt pictate în culori vii, iar ferestrele sunt asimetrice, până la cea, inimaginabil de mică, prin care se crede că va ieşi sufletul locatarului ajuns în ceasul morţii, iată, ne trimite o solie culturală elveţiană pe care o vom primi cu pâine şi sare, fiind de etnie romanşă, ramură inferioară a trunchiului latin. Am avut onoarea de a fi prezent la evenimentul lansării cărţii pe care o voi supune cronicii. Am privit atent chipul autoarei; trăsături delicate ale chipului, umbrite însă de triste reverii, ascunse în „zâmbetul” unor ochi smaraldici pe care-l poate da albastrul, unei femei a Alpilor Grisoni, pe numele ei, Rut Plouda-Stecher.

Spre a putea defini cele mai pure voci poetice din câmpul emoţional ce o caracterizează pe Rut Plouda, – prin acesta fiind structurat şi volumul de proză poematică intitulat „Parcă nu a fost nimic” (Ed. Saeculum I.O. Bucureşti, 2009) – aş porni de la simbolistica „trenului vieţii” prin care distinsa autoare, adaugă nuanţelor  sentimentale etapizarea reperului dramatic, în fapt, esenţa acestei cărţi, ce evidenţiază starea de tensiune contemplativă: „Trenul urcă din vale răsucindu-se. Joannes şi-a luat rcsacul şi-a plecat. Se înserase când a ieşit din sat. Trenurile placă şi vin.” (p. 11)  „Trenurile coboară în vale răsucindu-se. Joannes soseşte. >>>>

Anunțuri