Încă de la început, autoarea ne poartă pe „tulburătoarea muzică a valurilor”, într-o călătorie care nu ştim unde va duce. Ne luăm după urmele spumelor lăsate-n siaj, care nasc poveşti adevărate şi închipuite.  Suntem purtaţi de snopii de apă ai fluviului zbuciumat, într-un tumult dantelat de bănuţi scânteietori şi alunecăm lin, la prora unui vapor cursier, privind fascinaţi „măreţia apelor fremătând, pline de neastâmpăr” care ne atrag ca o vrajă.

Ce sirene, ce ştime vor ieşi la suprafaţă pentru a ne suci-răsuci inimile? Intrăm în joc, fascinaţi.

Autoarea relatează cu un farmec de neegalat şi o bogăţie metaforică rar întâlnită, călătoria pe ape a Ruxandrei, o tânără care stătea pe covertă pierdută în reverie. Ne împrumută visele, dorurile, amintirile ei care se amestecă năvalnic, cu ale noastre.

Cântecul apei estompează durerea, spală  gândurile, limpezeşte mintea. Te scufunzi în această stare de oniro-luciditate, cu toate simţurile parcă adormite.

În legănarea lui lină, de nălucă plutitoare, vaporul se îndreaptă spre digul în construcţie, pe imensul şantier din Insula Mare a Brăilei.

Avem de-a face aici cu magia valsului ce „se înălţa dintre valuri ca un nimb feeric de note vrăjite ce-o  învăluiau, în strania lor frumuseţe fără seamăn, vibrând intens pe coardele sufletului ei rătăcit.” >>>>

Anunțuri