Nicolae Pogonaru, varianta insurgentă a literaturii buzoiene, readuce la viaţă în ultimul său volum (Cocktail, Editura Rafet, 2007) poezia radicalizată de social. Liric hiperbolic, el valorifică prin alegorii şocante cotidianul, biologicul şi fiziologia elementară. Se dovedeşte şi de această dată, după FMIbanc(note) informative – 2006, exploratorul realităţii nude şi al provincialismului exotic. Face din oda cotidianului o specie personală (Întors pe dos, Safari, Dare de seamă, Rutină) echivalentă cu propriile trăiri. Conştiinţa artistică îşi găseşte vocaţia în asumarea practică a dezgustului şi a exasperării, desfigurând metodic faţa realului (Somn, Consiliere, Turnul Babel direct, Odă la UE). Acest lirism este perisabil numai în măsura în care voiajul metafizic se înmoaie într-un cult exagerat al anecdoticului (Progres, Poruncă, Fals, Nevermore, Reţetă pentru a deveni şef ). – 2004 şi

Dacă Ion Caraion, Constant Tonegaru sau Geo Dumitrescu îşi propuneau să transforme atât poezia, cât şi viaţa, Nicolae Pogonaru are ambiţii mai mici. Revolta sa este eminamente literară, demolând prin ironie starea de graţie poetică a cotidianului periferic. Faţă de înaintaşi, domnia sa aduce nou un limbaj mai selectiv, dar extrem de divers, bruscând lexicul prin clişee lingvistice franţuzeşti şi englezeşti, prin cultisme care ne amintesc de simbolişti. >>>>

Anunțuri