„Sunt / ceea ce crezi / că nu e / sunt valul care te ia / şi care te izbeşte / care-ţi aduce pustiul / la picioare / sunt nisipul ne­sfârşitului / sunt stăpânul pră-pastlei eterne / respiră-mă / sunt ultima suflare…“ Aşa sună toate poemele din cel de-al patrulea volum scris de Gelu vlaşin în care trăieşte cu o cuceritoare putere lirica, o vari­ată gamă a sentimentelor şi frământărilor moderne, văzuta în totalitatea lor ca teme unde putem găsi un accent persuasiv, o notă distinctă, o atitudine, care ne exprimă cu verosimili­tate, pe noi înşine.

Această poezie tematică, dar şi ideatică provine dintr-o simţire vibrantă, mereu atentă la priveliştile diverse ale lumii din afara, dar, mai ales, la mişcările dinlăuntrul nostru; simţire echilibrată, doldora de tensiunile fireşti ale sufletului.

„sunt aerul / care-ţi tine res­piraţia / sunt otrava / care-ţi sade pe buze / sunt carnea vie/ care-ţi chinuie trupul / sunt sân­gele clocotitor / al chinuitelor aşteptări / sunt cimitirul amintirilor tale / sunt / ştreangul zilei / de mâine / sunt ceea ce crezi / că nu/e…“ (pag. 64)

Bun mânuitor al versului strâmt, cultivând posibilităţile redundate ale nedefinitului ecou, ale suspensiei sugestive, Gelu Vlaşin crează fie ca un caligraf dezinvolt, fie ca un gra­vor subtil, lată un tablou în plină mişcare a trupului; din el respiră – însă – calmul şi încrederea, „pe genunchiul meu drept / stau amintirile şi tu / una câte una / îmbrăţişându-te / una câte una / sărutându-ţi pleoapele umede / şi genele /una câte una / şi tu / eşti atâta /printre piramidele răsturnate / ale îngerilor / ucişi / unul câte unul / pe genunch’iul meu drept / stau si te aştept…“

Un poem „gravat in care aflăm nu atât relieful imaginilor, cât sugestiile senzorial-existenţiale bine dozate. Aşadar, dincolo de pasiunea pentru armonie stilistică, există o reală sensibilitate şi o conştiinţă, implicate în poem cu toafă gra­vitatea. >>>>

Anunțuri