Când rosteşti cuvântul univers, gândul te duce la ceva infinit, nemărginit, dincolo de timp şi de spaţiu.

O fărâmă de Univers există în fiecare om, în fiecare viaţă. Omul este o lume. O lume de cercetat, de câştigat, de luat în stăpânire. Câţi oameni populează o carte? O felie de univers poţi găsi într-o filă. Într-o frază, într-un vers, într-un cuvânt, într-un om, într-un atom. De ce nu şi într-un rondel?

Un autor spunea că dacă iubeşti lumea basmului eşti mai bogat, cel puţin cu o lume. Cât ne-am îmbogăţit noi, citind, un noian de cărţi într-o jumătate de viaţă? Cealaltă jumătate trăind-o rememorând lumea văzută într-o mie de oglinzi reflectorizante, prin ochii cuvintelor pe care le-am parcurs? Ochi şi cuvinte scrijelate subtil pe meninge.

Cu ce ne vom alege din acest tezaur zăvorât, ori dimpotrivă, pus la îndemână celor dispuşi să-l ia în posesie?

Cu o infinitate de imagini color, cerându-şi dreptul la reînviere.

O carte – o lume. O mie de cărţi – un univers. Fragmentat, alcătuit. Clădit cu minuţie.

Un astfel de univers ni se deschide generos, cu farmecul dând pe dinafară, răsfoind filele acestui volum rarissim în speţă, în care, adepţii formei fixe în lirică şi nu numai, pot descoperi adevărate delicii.

Magistral construit pe scheletul rondelului clasic, volumul reprezintă o demonstraţie de virtuozitate în care capelmaistrul şi dirijorul fac corp comun cu ansamblul orchestrei şi al soliştilor, pentru ca melodia să curgă armonios, spre înălţimile de invidiat ale Olimpului, acolo unde doar zeii se îmbată cu miresmele tari ale frumuseţii desăvârşite şi unde absinthul este nelipsit.

Aceste cuvinte nu se vor a fi doar o cronică de întâmpinare, ci şi un salut călduros şi plin de reverenţă pentru poetul şi omul care, trecând peste surzenia, orbirea şi muţenia cotidiană, oferă o şansă Poeziei – această Regină zdrenţe, să dăinuie.

Gestul său e aidoma unui salt săvârşit de la trapez, fără plasă. Dar cum poetul e prin definiţie un străvisător, se angajează plenar în acest zbor şi ţinând respiraţia lumii în palmă, ne poartă cu el spre marile înălţimi ale munţilor cereşti, acolo unde fluxul umbrelor nu ajunge.

Mergând pe structura antică a coriambului, în care piciorul de vers de patru silabe este format dintr-un troheu şi un iamb, dar brodând artizanal pe o nouă alesătură, cea a rondelului (specie a poeziei lirice cu formă fixă având l3 sau l4 versuri repartizate în trei strofe în care primul vers este identic cu al 7-lea şi al l3-lea, iar al 2-lea, cu al patrulea şi cu ultimul vers), Paul Sân-Petru valsează ritmic, obţinând un motiv decorativ colorat de arta măiastră a cuvântului, având ca determinant – muzicalitatea iar ca semnificant – ideea creaţiei în general şi a creatorului în special. >>>>

Anunțuri