O surpriză plăcută ne-a produs volumul de poeme semnat de Ariadna Petri, intitulat “Cuvintele luminii” (bilingv român-englez), Editura “Paralela 45”, 2005, cu un “Argument” de Laurian Stănchescu şi o “Postfaţă” de Varujan Vosganian.

Tânăra poetă îşi găseşte universul în creaţia fiecărei Creaţii, deoarece în cuvântul visat sălăşluieşte fiinţa doritoare să iasă la lumină şi să retrăiască în Cuvântul propriu, care se autoîntrupează în metaforă: “apoi se roteau deasupra fiecărei secunde / şi năşteau / litere // doar apusul zi de zi / rămâne păsărilor / născătoare de litere” (“Cântec de păsări”). Poeziile se remarcă prin substanţa narativităţii şi prin expresia concentrată a discursului, în fine, printr-un ermetism al imaginilor bine dozat, provenit din candoarea autoarei, dar mai ales, din condensarea la maximum a sintaxei: “picătura galaxiei chinezeşti mă înfinge departe / cum vreţi să fug cu mii de poezii la mâini, / care nu se deschid decât cu iarba fiarei” (“Incandescenţă”). Poemele sunt dense, omogene, comunicând o tensiune egală, fără monotonie totuşi. Flacăra care ţine poemul treaz, cu antenele toate în alertă, este aventura biografică, provenită din imaginaţia inocenţei: “genunchiul tău, / încă mă mai înalţă cu capul plecat, tânjind spre apus / gura ta / s-a răzvrătit acum spre sânul meu nemaicunoscut // un cuvânt îmi ajunge lung de o geană” (“Cuibul de lebede”). >>>>

Anunțuri