Dacă fiecare poet contribuie cu un vers la cartea unică (acea carte pierdută a lui Dumnezeu, de care aminteşte Borges), „Bine că a existat pe întinderea câtorva secole orbul Homer, / poet colectiv precedat sau înconjurat de sute de-aezi / talentaţi / cu imaginaţii fecunde, halucinante” (Homer, poet colectiv cu multiplii aezi). E firesc, atunci, să nu încercăm să căutăm poetul venind din exteriorul poeziei ci să ne aşteptăm să îl găsim printre cuvinte, topit deopotrivă în masa de autori şi în poezie. Este şi cazul poetului Ion Lupu (Deliiciile şi caznele realului, Ed. Arania, Braşov, 2007). Căile spre acea poezie în care poetul poate vieţui pierzându-şi identitatea se poate realiza prin „trecere dincolo”: fie văzând poezia ca transcendere de cuvânt (invocând, aşadar, necuvântul stănescian), fie ca transcendere a umanului (prin trecerea autorului în ceea ce Saussure denumea regnul cuvintelor – al patrulea regn). Dacă prin necuvânt se ajunge la starea de increat, lipsa consistenţei semantice a cuvântului rostit / scris şi „dominanţa” structurii de goluri ale limbii (şi fac trimitere la motto-ul din Mihai Şora, însoţind poemul Golul şi plinul, în linia studiilor lui Leucip şi Democrit: „… un gol de un anumit fel, avid de propriul plin…”) imprimă o putere de atracţie în sens descendent, spre increatul limbii.

Ion Lupu îşi dă întâlnire cu cuvântul nu în matricea formativă a acestuia, în limbă, ci într-un loc al plecărilor succesive, în limbaj. Ca transcendere în sens descendent (date fiind „limitările” blagiene ale cunoaşterii) a umanului / mentalului, în cuvântul „întrupat” al limbajului aparenta închidere poate conduce, prin referinţa la matricea formativă a limbii, la deschiderea necesară. „La sfârşit vin cuvintele, docherii spătoşi / care-nghesuie în cargoul poemului / fiinţa cu mii de picioare a zilei” (Cuvintele – docherii spătoşi). Poezia ca transcendere a fiinţei umane implică alte două câmpuri de forţe, interacţionând: pe de o parte, finitudinea fizică împingând spre materializare, spre „înbălsămarea” prin scris, pe de altă parte, permanenţa spirituală atragând >>>>

Anunțuri