Un „Creangă al Ţării Secaşelor” este scriitorul Ioan Popa. Din pana lui magistral arcuită, nasc şi (re)nasc ziceri tipice, proverbe, vorbe de duh sau de înţelepciune populară specifice Ţării Secaşelor. Ca şi în alte volume anterioare (Cerul şi pământul de acasă, Odinioară la Purpura, Patimi şi iubiri la Purpura, cărţi apărute la Editura ASTRA Blaj), scriitorul Ioan Popa culege, şi de această dată, „De sub vălul negurii cărunte”, întâmplări, oameni, fapte, toate filtrate prin geniul artistic de povestitor dar toate petrecute, ca întotdeauna, la …Purpura. Acest loc mirific, cu tainele şi frumuseţile lui, devine un topos etern al scriiturii, un Axis mundi ce înveşniceşte, fără îndoială, o lume a satului situat între două cetăţi de cultură, Blaj şi Sibiu.

În această lume de la Purpura, scriitorul narează lent, uneori protocolar, ceremonios, alese …”iubiri pierdute, iubiri irosite, iubiri pe nedrept stinse”. Inspirate din realitate, poveştire devin vii prin trăirile intens erotice ale unor personaje, de pomină fiind Ana Sânmiclăuşeanca, Chiva Nanii, Fercheneaţa, Niţa Popii sau Căpitanul Hugo.

Din universul trăirilor eroilor se desprind însă şi câteva chipuri luminoase. Este mai întâi, chipul de lumină al naratorului care relatează poveştile de dragoste văzute sau auzite de la alţii, dintr-o perspectivă subiectivă dar şi detaşată, cu implicaţii afective, ca şi la Creangă. Nu de puţine ori, firul narativ este întrerupt de sintagma „mi-aduc aminte” prin care naratorul scoate la lumină „de sun negura căruntă” amintiri vii, evenimente oameni, legende… Naratorul ştie să creeze atmosferă, să umple spaţiul dintre cuvinte cu dislocări sintactice şi digresiuni, cu vorbe de-alean, manifestându-şi, voit, stările de spirit, de cele mai multe ori pline de milă şi compasiune faţă de anumite tipuri de comportament inacceptabile şi condamnabile în lumea satului tradiţional. >>>>

Anunțuri