Emil Lungeanu (n. 04.06.1958, Bucureşti) are o creaţie diversă, cu un bun echilibru al genurilor literare. A a publicat versuri: Eu, deodată (1989); romane: Strict secret (1999), Profesorul de frig (2000), Metropolis (2001), Ereticii (2001), Steaua Polară (2003), Graffiti (2003), Jurnalul lui Henry Wilde (2008); dramaturgie: Moarte în cinci mutări (2003), Grajdurile lui Augias (20039, Profesor de frig, ofer meditaţii (2003), Teatru (2008); critică literară: Lecturi pe întuneric (2007); eseistică: Ceasul lui Făt-Frumos (1997), Conspiraţia Shakespeare. În recenta apariţie, Gramatica tăcerii sau codul poetic al lui Costin Tănăsescu, Emil Lungeanu aduce în atenţie cărţile de poezie ale lui Costin Tănăsescu, pe care le analizează in extenso, la modul cel mai atent şi minuţios, procedând la o serie de asocieri şi legături ţinând de o aproape luxuriantă disponibilitate şi vivacitate a criticului, spre norocul de necontestat al poetului. Parcursul actului critic, treptat, capătă virtuţile unei creaţii literare în sine, realizată cu vioiciune de spirit, cu nerv, cu abundenţă de informaţie, cu ironie, cu umor. Acesta din urmă nu bagatelizează subiectul, dimpotrivă, îi accentuează semnificaţiile, nuanţele ce dau textului o vibrantă coloratură. Vâna de dramaturg transpare, se implică, vrând-nevrând, căci această savuroasă cronică literară pare să răspundă structurii unei piese de teatru. Autorul ei prezintă în deschidere cadrul socio-cultural actual, manifestându-şi deschis dezgustul pentru vulgaritatea şi trivialitatea întâlnite la orice pas, în realitatea prezentă, fie că e vorba de afişele sau titlurile unor spectacole de prost-gust, de reclamele, de comportamentele frivole sau de textele aşa-zis poetice ale unor veleitari debusolaţi. Apoi intră în scenă o serie de personaje: poeţi, critici, dramaturgi din literatura naţională sau universală pe care autorul îi citează, îi aprobă, îi dezaprobă, îi ia ca repere pentru silogismele sale. >>>>

Anunțuri