În suita de povestiri intitulate, atât de inspirat, „Grădina care s-a suit la cer”, autoarea aduce în prim plan valorile morale creştine, uitate sau ignorate astăzi: cinstea, respectul, ruşinea, pudoarea, dintr-o vreme când acestea erau socotite virtuţi de căpătâi ale omului şi nu se concepea încălcarea lor, fără a aduce grave prejudicii personalităţii umane, şi fără a cere o compensaţie pe măsură.  Flăcăi şi fete mari sunt puşi faţă-n faţă să-şi probeze demnitatea şi, cu toate că dintru început, câţiva băieţi pun la cale răpirea unei fete de la horă, ajunşi la o rudă, în alt sat, îşi dau seama cu toţii de grozăvia faptei lor. (La furat de fete).

Unchiul protagonistului, Fane, ca un veritabil judecător, analizează la rece fapta flăcăilor şi pune deîndată lucrurile la punct.

Dovadă că sufletul tinerilor era încă nepervertit, este că nici unul nu ştie cum să procedeze şi ce să facă mai departe în atare caz. Şi situaţia creată îi depăşeşte. Ei acţionează în virtutea inerţiei şi a unei ambiţii puerile, pentru a demonstra că nu sunt cu totul proşti.

Faptul că fata, plângând apelează la demnitatea şi cinstea unchiului, implorându-l să o scape de ruşinea aceasta şi să o elibereze din mâinile răpitorilor de ocazie, rugându-l în genunchi,  să nu permită ca flăcăii s-o necinstească, reliefează buna creştere creştinească, învăţătura de acasă şi are darul de a răsturna situaţia. Tinerii, din răpitori, devin pârâţi şi sunt nevoiţi să suporte oprobiul satului.  Aceste lucruri dovedesc că valorile morale sunt la mare cinste în acele locuri şi ele sunt puse pe primul plan în întemeierea vieţii.

Băiatul care pune la cale totul, luându-şi două ajutoare, pentru a-şi îndeplini planul, nu este nici el prea convins de propria acţiune şi, cu o îndrăzneală care nu-l caracterizează, ia o hotărâre supremă: o dată ajuns la unchiul Fane, declară că vrea să se însoare cu fata, ceea ce ar fi şi făcut, dacă unchiul accepta compromisul. Intenţia lui nu este tocmai rea, ci vrea să-i servească o lecţie fetei care a râs de el şi i-a spus că băiatul nu-i de nasul ei. >>>>

Anunțuri