Şi cu această reeditare Viorel Dinescu întreprinde adânci „Introspecţii” prin „Starea de a fi”. În această ipostază de veghetor la ruinele cetăţii ideale, Poetul şi-a pregătit sufletul cu o recuzită pe măsura investiturii primite din partea unor mesageri din Înalt. În acest sens, el şi-a făcut provizii de spirale, spaţii, depărtări, un drum neştiut, un drum spiral, „un fuior bogat de mătăsoase ere”, „interstiţii prin care flăcări se zbat”, „un fulger muzical”; „un curcubeu ruginit” în care „vântul bate” şi multe asemenea, un inventar al stărilor de spirit, minuţios alcătuit şi dat în custodie cale de-o viaţă şi dincolo.

Viorel Dinescu este ca un arbor falnic crescut întro biserică, deşi această asemănare ar putea părea profanatoare. Ramurile lui ating obraze de sfinţi şi martiri. Rădăcinile sunt la tâmpla altarului, alături de ctitori. Florile-roadele-seminţele înmiresmează apa sfinţită. Sufletul sălăşluieşte, alături de pâine şi vin, în chivot, aşezat pe altar, simbolizând Sacramentul Euharistiei.

Cu mâini curate, cu inima larg deschisă, cu ochii limpeziţi putem accede la azima versului său, care, deşi se vrea profan, e impregnat de adierile Duhului.

Metafora sa, când viguroasă, când aromitoare ca un parfum de mosc, când subtilă precum mireasma de tuberoză, dăinuie multă vreme şi are meritul că se ţine minte. Rămâne impregnată în pori, în creier, în inimă. Dincolo de convulsii şi frământări, aproape fiecare vers, limpezit, decantat, e o axiomă, o boabă de chihlimbar dintr-un imens colier înfăşurând grumazul Timpului.

Poemele s-ar putea numi MEMORABILE. Ori, măcar remarcabile, prin forţa expresivităţii, prin bogăţia de nuanţe şi sugestii, prin frumuseţea şi inefabilul metaforei care străluceşte. Nici un vers, nici o strofă nu sunt superflue, gratuite, pripite, înseilate cu neglijenţă, de dragul de a spune ceva cu orice preţ, ci merg direct la esenţe.

De asemenea, Viorel Dinescu este departe de vulgul cotidian care deversează din „literatura” comercială. Departe de el. Viorel Dinescu are o pudoare înnăscută în a scrie curat şi sfânt, aşa cum frămânţi azima în care ai presărat bănuţii de aur pentru vamă, după ce ţi-ai spălat bine mâinile, ochii şi sufletul. Nimic trivial, nimic banal, nimic comercial, ci doar chintesenţă de spirit, aidoma panseului liric în care nu se poate strecura nimic necurat, abject, derizoriu. Iată câteva din multiplele exemple : „Prin mine mergi la ziua cea de ieri/ Ca printrun estuar de ore arse/ Prin mine treci din Azi spre Nicăieri” (Poesis). Aici este cuprinsă o frumoasă profesiune de credinţă a autorului. >>>Cezarina Adamescu>>>

Anunțuri