Trei povestiri din cartea lui Virgil Ioviţă – Cu buşile, înainte, marş! (Editura Amurg sentimental, Bucureşti, 2007) amintesc vag de isprăvile bravului soldat Jveik. Însă, în cartea lui Jaroslav Hasek umorul, comicul de limbaj şi de situaţii reprezintă partea de rezistenţă a acestei creaţii. La autorul român sunt doar încercări…

Călătorie în Halasca are ca protagonist nu pe „bravul” sergent Goleşie şi nici pe fostul său camarad din armată, Rumeguş, ajuns un prosper om de afaceri (care şi el are ciudăţeniile lui: spre a se feri de radiaţiile centralei nucleare sau de viitura inundaţiilor, şi-a construit un „bordei” – un buncăr antiatomic, unde „Bea câte o găleată de vin pe zi, pe lângă că mănâncă cât şapte”), ci lumea sucită a acestei localităţi. O figură interesantă este paznicul, care posedă un sistem de alarmă ingenios: „e sunetul produs de cioburile de sticlă, pe care le port pe timpul serviciului în toate buzunarele. Este un sistem de alarmă propriu…” (p. 23). În discuţia cu sergentul, paznicul face apologia lenei, predecesorul său fiind rudă bună cu omul leneş al lui Creangă. Amănuntele despre comportamentul aceluia – la marginea absurdului – îl apropie de personajul lui Creangă: „…model pentru mine (…) a fost (…) Patrichi, predecesorul meu, pe care nimeni nu l-a văzut să ridice un pai, dar care a bătut suta de ani (…) Era de o modestie… şi de o bunătate… Şi econom… Păi făcea economie până şi la mişcatul pleoapelor, crăpându-le rar şi doar atât cât să vadă de-i zi ori noapte în jurul lui.” (p. 24). Se făleşte că a apucat să vadă ceva ce ar merita a fi consemnat în Cartea recordurilor: „…după aproape patruzeci de ani de activitate am trăit s-o văd şi pe-asta: nu mai e nimic de furat pe întreg câmpul, în afară de persoana mea fizică şi spirituală.” (p. 24). Ridicolul acestui personaj (înrudit cu personajele din teatrul absurd al lui Eugen Ionescu şi pentru că trebuie să păzească nimicul) atinge paroxismul, când îşi face datoria conştiincios, cerându-i lui Goleşie: „Acum ridicaţi piciorul drept… Aşaa… Şi acum pe celălalt. Perfect. N-aveţi cuie în talpă, cu care să ne zgâriaţi drumurile…” (p. 25). Autorul parodiază aici secvenţa când „persoanele străine” sunt somate să ridice mâinile, spre a fi percheziţionate. >>>Const. Miu>>>

Anunțuri