Prin tematică şi conţinut, cartea Luizei Oana Grosu – Lumea lui Alex (Editura Amurg sentimental, Bucureşti, 2006) – poate fi socotită un util material didactic pentru educatoare.

Cu un limbaj accesibil, mergând direct la inima copilului, poeziile din placheta în discuţie (ajunsă, iată, la ediţia a II-a) se adresează, în egală măsură, atât copiilor din grupa mică, de la grădiniţă, cât şi celor din grupa mare.

Nota dominantă a creaţiilor semnate de Luiza Oana Grosu este jovialitatea. Fie că e vorba de dialog sau monolog, fie că poezia îmbracă aspectul unei naraţiuni spuse de un bunic sfătos (sau o bunică răbdătoare), asemenea realizări au un final cu o poantă, care stârneşte hazul ascultătorilor. Spre pildă, în Şoferul, după ce „naratorul” anunţă marele eveniment („Calul s-a făcut şofer”), cel care s-a apucat de şofat, se laudă la toţi: „Să mă vadă lumea-n sat/ Că sunt bun la şofat” (p. 15). Gestul final al şoferului smulge măcar un zâmbet înţelegător din partea cititorului faţă de aroganţa lăudărosului: „Uite cum se uită toţi/ Cum alunecăm pe roţi./ Dacă-mi pun şi ochelarii,/ Mor de ciudă şi măgarii.” (p. 15).

Protagonistul din Un purcel este un distrat veritabil, care umblă cu capu-n nori: „Un purcel cu pălărie/ Făcută din păpădie/ A ieşit azi la plimbare,/ (…) // Cum mergea leneş spre piaţă,/ Mândru cu codiţa creaţă,/ (…)// S-a-mpiedicat de-o unealtă/ Şi-a căzut cu nasu-n baltă „ (p. 18). Un alt poznaş – gândăcelul – din poezia cu acelaşi nume ilustrează, prin păţania sa, zicala „Paza bună trece primejdia rea” : „Gândăcelul cu armură/ a ieşit singur din casă,/ Să se plimbe pe terasă/ (…) // Găinuşele moţate/ L-au zărit şi atunci toate/ S-au dus la vizitator.// Speriat din cale-afară,/ Gândăcelul cu armură/ S-a ascuns în murătură/ Şi a stat până spre seară.” (p. 24). >>>Const. Miu>>>

Anunțuri