Noul volum de poezii semnat de Ion Popescu-Brădiceni intitulat Serile de la Brădiceni,editura Limes,2008,Cluj-Napoca(prefaţă de Ion Ţepelea-Urcarea în timp),ne dezvăluie o altă faţă a poetului,eseistului şi criticului literar din Târgu Jiu.

Ion Popescu –Brădiceni,spuneam,cu ani în urmă, este un poet sentimental rafinat,acum,pe lângă această caractzeristică,descoperim în poezia lui un amestec de anahoret ce-şi iubeşte pe cei dragi şi un arheu care îşi cinsteşte locurile natale.Pe deasupra este un mag şi un alchimist,purtând în sine tulburări adânci şi elanul optimist-romantic:Când eram prunc,m-a botezat mama Ion/Mă născuse la tata ,în camion./Când eram copil,tot Ion mi s-a pus/şi eram învăţat să mă-nchin la Isus.(Autobiografie fantastică).

Cartea structurată în cinci cicluri : Urcarea în timp-prefaţă de Ion Ţepelea,-Autobiografie fantastică,Secţinea întâi,Secţiunea a doua,Secţiunea a treia,Argument final şi Referinţe critice ,este un tot unitar reprezentativ pentru un poet ale cărui versuri oglindesc o biografie fantastică cu obsesii care creionează conştiinţa sa de sine.O sensibilitate controlată,cu experienţă,stăpâneşte imaginaţia poetului într-un decor halucinant al locurilor natale,toate având valoarea unui ritual:Mă rog,Jiule,frumos,/să-ţi întorc albia-jos.//Mă rog,Jiule,de mult/Să-ţi scot albia din lut/şi s-o pun într-un cuvânt.(Cântec de pe Jiu).Poemele se lasă bântuite de un freamăt elegiac de cea mai aleasă speţă.Ele desfăşoară superbe proiecţii ale reveriei atunci când tangenţiază eul său cu locurile natale,cu oamenii ce-i iubeşte,în care fragmentele de realitate stau alături de reprezentări fantaste.Observaţia şi disertaţia fuzionează în discursul elastic,în unele cazuri respectând chingile poeziei clasice,şi practic,amintirea trecutului biographic asaltează prezentul imaginaţiei.Privirea e un pretext pentru rememorare:propulsează închipuirea transpoetică înspre un spaţiu himeric,stăpânit abil,prin exerciţii de persuasiune:Aici,între real şi poe(m)zie,/nu pot să stau decât pe-o temelie/zidită-ntr-o iluzie târzie.(Precum geometrul poetul pipăie abstracţiunile şi-apoi declară sfios:”eu cercetez doar minunile”).Totul pare evanescent în transpoeticele lui Ion Popescu-Brădiceni,realul fiind mai degrabă un catalizator al memoriei.Ochiul simte,inima trăieşte doar aceea esenţă a lucrurilor şi fenomenelor,(parodiind pe Valery),ce se aşterne ca o ceaţă peste locuri,oameni şi fapte.Impresia de realitate e,desigur,un truc poetic,întrucât intenţia este de a da carnaţie imaginarului,de a întemeia o lume prin rememorare:E moara lângă casă.Una veche şi pusă în mişcare/de-o armată de suflete nevăzute care nu se/îndură s-o lase singură acolo,pe râul paradiziac.(Moara serilor de laBrădiceni). >>>Al. Florin Ţene>>>

Anunțuri