Poeziile din placheta Dar din dar (Editura Amurg sentimental, Bucureşti, 2006), semnate de Maria Niculescu, or fi ele „pentru copii, părinţi şi bunici” – cum şi-a dorit autoarea, menţionând pe pagina de gardă –, dar ele pot fi citite şi ascultate. Nu pot fi uşor de memorat (cum greşit susţine Teodora Moţet, cea care semnează Cuvântul înainte), nu atât pentru că sunt lungi, ci mai ales că nu au o rimă facilă, ca cele scrise, bunăoară de Arghezi sau Elena Farago.

Două atitudini sunt detectabile în această plachetă de versuri: iubirea faţă de frumuseţile naturii, pe care autoarea doreşte s-o insufle, prin creaţiile sale, şi cititorilor; refacerea cu mijloacele poeticului a feeriei basmelor.

Iubirea faţă de frumuseţile naturii transpare, mai cu seamă, din poeziile închinate celor patru anotimpuri. Ceea ce este distinct acestei atitudini e prezenţa descriptivului: „E linişte deplină,/ Înmuguresc, pe rug,/ Măceşii: flori suspină,/ Pe-un pat de verde crud” (Primăvara, p. 12). Propriu pentru condeiul Mariei Niculescu este introducerea câte unui element de jovialitate: „…ghiduşă,/ O vrăbiuţă-n dungi/ Se scaldă în cenuşă:/<<- Vai, ce picioare lungi/ Au berzele!>> – se-amuză” (p. 12). Zarva ce particularizează anotimpul reînnoirii este redată cu fidelitate, la nivel acustic: „Un grup, cu călăuză/ De guguştiuci, pe rând,/ Şi-ncearcă timbrul vocii/ Şi, gungurind uşor,/ Se-ntrec cu pitpalacii” (p. 13). În Vara, elementul de jovialitate este mai întâi subsumat teatralităţii: „Un greiere, fără motiv,/ Se ceartă c-o furnică:/ Îi zice ea: << – Eşti emotiv>>,/ Iar el: << – Taci, tu, eşti mică!>>” (p. 14). În didactica modernă, orice informaţie e reţinută mai uşor de către copii dacă e pusă în scenă. Ţinând cont de acest aspect, intuit de poetă, ea evocă momentele unei nunţi din lumea celor care nu cuvântă, sub influenţa, poate, a lui Eminescu din creaţia Călin – file din poveste. Elementul de jovialitate revine la finalul poeziei, unde participarea autoarei la ospăţ e semn de autenticitate: „Eu ? Eh! Băut-am pentru toţi/ Şi-am fost cea mai voioasă;/ Găsitu-m-au vreo doi nepoţi/ Cântând un lied, sub masă/ (…) Nu ştiu, visat-am, oare?/ Când m-am trezit, vă spun curat,/ Aveam în mână-o floare!” (p. 18). >>>Const. Miu>>>

Anunțuri