Apariţia piesei de teatru XERXE la editura „Sitech”, Craiova, 2004, a cunoscutului dramaturg, poet şi eseist Dumitru Velea se constituie într-un eveniment editorial de excepţie.

Având peste 60 de personaje, piesa este o amplă frescă poematică, în viziunea cinematografică despre istoria perşilor din jurul anilor 480 î.Hr. După o documentare făcută cu acribie, Dumitru Velea a recompus şi recreat cu talent, secvenţă cu secvenţă, o istorie încărcată de semnificaţii şi implicaţii decisive în evoluţia societăţii omeneşti din zona în care ne aflăm.

Partea I a piesei, intitulată „Sardes”, cuprinde evenimentele petrecute în această cetate din partea stângă a fluviului Hermos de către Xerxe, după retragerea sa din faţa Salominei, în urma luptelor navale.

Piesa este gândită cinematografic, cu desfăşurări pe spaţii ample, cu conflicte între caractere puternice, dar şi de idei cu decoruri adecvate şi costume ce respectă adevărul istoric.

Tablouri de o mare fineţe şi dramatism, autorul le coagulează atât prin explicaţiile regizorale, dar mai ales prin dialogurile dintre personaje, încărcate de spirit filozofic, de esenţă, uneori, aforistică, emanând înţelepciune şi echilibru estetic. Părţi întregi din piesă urcă în metafizic, atât prin locul desfăşurării acţiunii, dar şi prin reacţiile psihologice ale personajelor, al atitudinilor faţă de mediu: „Să nu murdărim pământul şi apa, că sunt sfinte şi vii!” (Cioplitorul). Autorul pune în discuţie nemurirea prin cultură: „Nimeni nu poate fu ucis, dacă are o tăbliţă de carte în braţe!” (Cioplitorul).

Partea a II-a a dramei, intitulată „Sursa”, se desfăşoară în această localitate ce se află pe malul drept al râului Hoaspes, „pe o terasă stăpânită de munţii Zagros, ce domină câmpia mesopotamiană”. În acest „capitol”, deşertăciunea existenţei omului este tema de bază. Cu cât construcţia ordonată de Marele Rege se ridică, cu atât se scufundă mai mult, „O lume ce pe nesimţite cade”, cum zice Eminescu. Eşecul luptelor duse de Xerxe, având la bază trădarea, dar mai ales neputinţa de a nivela „Calea luminii”, a dreptăţii ca echilibru al existenţei în propriei conştiinţă, a dezamăgirii în faţa vicleniei istoriei, îl face pe acesta să vadă în orice întreprindere umană o efemeritate, în ciuda faptului că el se află pe un piedestal al gloriei. >>>Al. Florin Ţene>>>

Anunțuri