Rar mi s-a întâmplat să întâlnesc un spirit mai prolific, mai neobosit şi cu mai multă propensie pentru optimizarea aptitudinilor sale cărturăreşti, decât Adrian Botez – care scrie mult şi fără concesii, în ce priveşte probitatea, calitatea, valoarea.

Lucrările sale, fie poetice, fie eseistice sau publicistice – intrigă şi complexează pe mulţi intelectuali, cu pretenţii scriitoriceşti.

Prolificitatea sa calofilă se decontează dintr-un fond plenitudinar de achiziţii, dar şi dintr-un zbucium interior, de om responsabil, care asistă la toate derapajele acestei lumi şi-ncearcă să dea seama de vraiştile care-l tot împresoară, din toate direcţiile.

Adrian Botez ştie că nu stă în puterea unui om să schimbe lumea, dar măcar încearcă s-o facă mai bună, s-o repună într-o devenire normală, luând ca repere natura cu legile ei veşnice şi Predica de pe Munte.

Cum să nu-l iubesc şi să nu mă simt bine în preajma lui? Rar am întâlnit un om care să folosească timpul mai cu folos decât el. M-a fascinat mai ales râvna sa în creaţie, lejeritatea cu care se distribuie pe mai multe planuri şi încearcă mai multe oportunităţi labirintice, pentru a-şi revărsa focul interior, care-l arde în adânc şi-l obligă să rămână „în priză” şi în permanentă dispoziţie epistemică.

Recunosc că lucrarea sa mai recentă, Ruguri – România sub asediu (Ed. Carpathia Press, Bucureşti, 2008) m-a pus în încurcătură, pentru că îl ştiam bine ancorat în universul eminescian şi-aşteptam de la el şi alte exegeze, sporitoare de învăţătură românească. Adrian Botez a scris, printre altele, două volume masive despre Eminescu – şi izbânzile sale îl situează, deja, printre eminescologii de frunte ai acestei răspântii de veacuri şi de dezmăţ ostensibil, când ne găsim tot mai greu cadenţa şi reperele optimale. Recursul la Eminescu este şi o invitaţie la statornicii şi la fundamente îndelung verificate, cele care ne-au nervurizat trecerea noastră prin istorie şi prin lume şi a conferit identitate spiritului românesc. Nu spun că poziţionările sale mă găsesc totdeauna într-o poziţie partizanală, dar explorările sale eminesciene, acribia şi sistemul argumentaţiei, logica gândului, pusă într-o excelentă partitură eseistică – trebuie apreciate fără rezerve. >>>Ionel Necula>>>

Anunțuri