Un poet pentru care lumina este Cuvântul îl descoperim în volumul În umbra cuvintelor,Editura Călăuza,Deva,şi el se numeşte Viorel Şerban.

Volumul se deschide cu o prefaţă de Radu Sergiu Ruba în care evidenţiază că acest volum este rodul unor acumulări îndelungi,al unor lecturi severe care l-au bântuit recurent pe autor.

Confesia lirică aduce ceva liniştitor,dar tulbure este trăirea şi tocmai acest contrast contribuie la un ingenios scenariu,deşi nu atât construcţia lucidă dă coerenţă versurilor,cât permanenta stare de criză,resimţită acut,aproape visceral:Numai eu,căutându-te-n lume,/Clădesc din himere,/Castele pe ţărmuri de fum.(In noapte).O gingăşie răzbate din poeme,o lumină ce vine din explozia interiorităţii sub forma retoricii şi a metaforei:Din nemărginiri,/jos pe pământ,/Picură lin lumina,/dar ochii şi ţărâna din mine,/Nu mai pot atinge cerul.(Chemare târzie).

Versurile sunt străbătute de amintiri nesigure şi triste,în spatrele cărora presimţim o dorinţă ambiguă,ce poate însemna deopotrivă căutarea sinelui şi invocarea unei fiinţe complementare,a jumătăţii mitologice:Mi-e sete-ntruna,/Mi-e sete de tine;Deşertică sete spre oaza incertă ;/Femeie,pustiu arzător de dorinţe,/Izvor îmbătat de ispite.(Femeie).Un pesimism moderat descoperim în Tablou apocaliptic în care discursul liric are dramatism şi un soi de încordare parosistică.

Viorel Şerban este un poet al cuvintelor iluminate pe dinăuntru de un eu frisonat de cunoaştere. >>>Al. Florin Ţene>>>

Anunțuri