Precum cărţile, autorii au destinul lor; mai degrabă însă istoria, sau povestea, istorisirea. Două cărţi recente semnate de Dan Brudaşcu (Goga şi Francmasoneria şi Goga şi criticii săi, Editura Sedan, Cluj-Napoca, 2007 şi, respectiv, 2008) ar confirma glorioasa spusă. Mai întâi, iată, cu privire la biografia marelui ardelean. Octavian Goga a trăit doar cincizecişişapte de ani. Dar atât, ca să zic astfel, e de plină istoria românească de el, încât e neverosimil ca poetul şi omul politic să fi trecut aşa de iute pe sub vremi! Octavian Goga fusese, cum se ştie, bardul mesianic până la 1918, însă după împlinirea dezideratului de unitate, profetismul poetului isprăvindu-se din lipsă de obiect, lucrarea sa lirică va trece în chip firesc pe o linie secundă. „Misiune încheiată”, apreciază şi criticul clujean Constantin Cubleşan,un exeget avizat în temă, într-un comentariu pe suport electronic la una dintre cărţile lui Dan Brudaşcu (vezi Luceafărul Românesc, ARP, Mai, 2008). E vorba desigur de o „încheiere” – şi aceasta nedreaptă, nu totdeauna corect interpretată – în aria poeziei militante, poetul continuând să scrie, absolut admirabil, însă în alte registre: l-am putea oare înţelege pe Goga altfel decât ca autor al unei poezii, cum observa definitiv G.Călinescu, „greu de comentat, fiind deasupra goalelor cuvinte, de un farmec tot atât e straniu şi zguduitor”? Poetul însuşi şi-ar fi admis, după 1918, condiţia, adică retragerea, trecând, patetic şi motivat, în teritoriile faptei, fiind confiscat va să zică de sirenele politicii. „Curios este faptul că poetul însuşi pare a-şi fi acceptat rolul artistic în acest sens – scrie Constantin Cubleşan -, el intrând cu paşi fermi, din chiar primii ani ai Unirii (şi continuând apoi până la sfârşitul vieţii) în politică, pentru a împlini în faptă pragmatică ideea şi idealul pentru care îşi înstrunase odinioară corzile intens vibrante ale lirei sale.”

Nepotrivirile, ca să nu zic retâlcuirile, privind biografia lui Octavian Goga, apoi corectarea acestora fac obiectul volumului Goga şi Francmasoneria. Dan Brudaşcu e un cercetător competent al domeniului, fiind o vreme (peste două decenii) curatorul Castelului din Ciucea al poetului şi demnitarului. Ca şi în cartea următoare, Goga şi criticii săi, autorul nu se dezminte: îl preocupă în egală măsură adevărul şi polemica, fiind notoriu faptul că, vânturând arhivele Castelului, el a intrat de pe atunci în dese dispute, nu totdeauna, din cât ştiu, fericit soluţionate. Omul e deopotrivă un adaptativ – o premisă ce lucrează totuşi de partea inteligenţei -, nu de puţine ori însă ţintind în demersurile sale (fusese cooptat în organismele politico-adminstrative din epocă) volatilitatea, disponibilitatea, nu aş spune, cu toate acestea, pierderile. Încă dintr-un Avertisment la carte Dan Brudaşcu recunoaşte că „prezentul volum este voit polemic”. >>>A.I. Brumaru>>>

Anunțuri