Joc de aparenţe şi subtilităţi, cu cel mai autentic fior orphic şi cu sonuri ce parcă vin din înălţimile celeste, sonetele adunate în volumul lui Emilian Marcu : Îngândurat ca muntele de sare. Ultimele sonete închipuite ale lui Vasile Voiculescu după W. Shakespeare în transpunere imaginară, apărut la Editura Helicon, Timişoara, în 1996, provoacă în acelaşi timp o dublă senzaţie de familiaritate şi inaccesibilitate. Deşi în chip manifest trimit la sonetele shakespeariene şi la replicile lor închipuite de Vasile Voiculescu – ele se delimitează de modelele iniţiale, urmând un traiect cât se poate de original şi interesant prin modul de abordare, prin frumuseţea stilistică şi prin bogăţia metaforică pe care le conţin.

Puritatea rostirii şi autenticitatea sentimentului transpus artistic în tonuri cât se poate de vii şi subtile, ca şi măiestria limbajului relevă erudiţie deosebită precum şi raportarea la livresc la care trebuie să apeleze spiritele elevate, pentru că nu se poate aborda o asemenea specie, destul de rară, cu un limbaj stradal. Şi dacă unii au în vedere estetica urâtului, a grotescului, ca formă de manifestare, sau mai curând de refulare de propriile reziduuri, în creaţiile lor, Emilian Marcu cultivă estetica sublimului, a frumosului în stare pură, ceea ce justifică menirea artei, aceea de a îmbucura sufletul şi inima, de a înălţa pe noi culmi de simbol şi măreţie fiinţa umană, atât de supusă presiunii vulgului şi a agresiunilor verbale de orice fel. Şi poezia, aşa cum spunea un alt mare poet, „e cea care l-a diferenţiat pe om de celelalte fiinţe”.

Poet solar, prinţ al întinderilor agreste ori al unduirilor deluroase, Emilian Marcu îşi declină identitatea orpfică într-o continuă reîntoarcere la rădăcinile ancestrale ale fiinţei, în versuri de o măreţie demnă de simplitatea şi neprihănirea marilor artişti descendenţi de acolo de unde s-a născut VEŞNICIA. În acelaşi timp, avuţia spirituală a oamenilor pământului atinge culmile desăvârşirii morale. >>>Cezarina Adamescu>>>

Anunțuri