După debutul editorial cu volumul Vis în pădurea de mesteceni la Casa de editură Pleiade (Satu Mare, 1991), Vasile Mic a stat într-un con de umbră adunându-şi poemele “din prea multă dragoste” faţă de “fiecare clipă // mugur // femei frumoase”, privind mereu spre Fereastra de vis, noul volum apărut la; (Editura “Dacia”, Cluj-Napoca, 2007). În toată această perioadă echivalentă cu adolescenţa, Vasile Mic a încercat şi spre bucuria mea a reuşit să-şi contureze un limbaj propriu, fapt ce a tras după sine constituirea unui discurs personal ca în cele din urmă să avem de-a face cu un poet cu un stil aparte prin care exprimă tot cel înconjoară printr-o concepţie total diferită, simţindu-se în largul său, stăpân pe actul creaţiei. Vasile Mic pare a fi un rebel: “Fiecare bulevard / E un nesfârşit poem / Florile din oraş au aripi… / Doar se vând şi se cumpără // Cu plata în bănuţi de arginţi.” (Flori şi aripi), conştient că “Jocul cu moartea / Este o lecţie obligatorie” (Jocul cu moartea) şi cu toate acestea desprinderea de generaţia sa l-a făcut să-şi ia pe cont propriu cu demnitate destinul poetic.

Precaut ca orice om de afaceri cu orientări spre lumea cifrelor, la făcut ca să-şi fixeze cu oarecare precizie la timp regulile jocului: “Mici încurcături, dacă totuşi s-ar ivi / Prin vreun colţ de paradis, / Nimic nu ar putea schimba / Secunda aceasta” (Nimic nu ar putea schimba secunda) elaborându-şi modalităţile de exprimare a propriului act creator: “Despre femei frumoase / Nu voiesc a vorbi dependent de poezie // Însăşi poezia / Va trebui / Să ne vorbească” (Despre femei frumoase). Faptul că grafica acestui op aparţine autorului e încă o dovadă că: “Pentru a picta o femeie / Alegi o noapte înstelată / O dimineaţă cu rouă / E bine să ai un râu pe aproape, / Un vânt căzut din înălţimi, / Un suflet, / Dar mai ales o fereastră” recuperând astfel “ce e pierdut în metaforă” (Tablou). >>>Aurel Pop>>>

Anunțuri